Dincolo de zona de confort
Sau de ce familiar nu înseamnă neapărat bine
Publicat pe
Despre schimbare, frica de necunoscut și pașii mici prin care învățăm să facem lucrurile diferit.
Există o expresie pe care o auzim atât de des, încât aproape că nu ne mai întrebăm ce înseamnă: „Trebuie să ieși din zona de confort”. O găsim în cărți, în discursuri motivaționale, în postări pe rețelele sociale. De obicei, vine la pachet cu îndemnul de a fi curajoși și de a ne depăși limitele. Dar dacă problema începe chiar de la denumire?
Dacă ceea ce numim „zonă de confort” este, de fapt, o zonă de familiaritate?
Pentru că nu tot ce ne este familiar ne face bine. Și nu tot ce ne face bine ne este, de la început, familiar.
Când familiaritatea devine o capcană
Să ne imaginăm o femeie care lucrează de zece ani în aceeași companie. Nu îi mai place ceea ce face. Duminica seara începe deja să se gândească cu groază la ziua de luni, iar sentimentul că ar putea face altceva o însoțește de câțiva ani. Știe că ar vrea o schimbare. Și totuși, rămâne.
Nu pentru că îi este bine, ci pentru că știe la ce să se aștepte. Cunoaște oamenii, regulile nescrise și micile compromisuri ale fiecărei zile. Un loc de muncă nou ar însemna interviuri, colegi necunoscuți și posibilitatea de a face o alegere greșită. Așa că preferă nemulțumirea cunoscută în locul incertitudinii.
Sună familiar? Același mecanism poate apărea într-o relație în care nu ne mai simțim bine, într-o prietenie păstrată din obișnuință sau în cazul unui adolescent care nu îndrăznește să participe la un concurs de teamă că va fi judecat. Nu este neapărat o lipsă de curaj. Uneori, este felul în care încercăm să ne protejăm de incertitudine.
Familiaritatea ne oferă predictibilitate. Dar predictibilitatea nu este același lucru cu satisfacția.
De ce ne este atât de greu să schimbăm ceva?
Creierul nostru folosește experiențele anterioare pentru a anticipa ce urmează. Rutinele ne ajută să economisim efort, în timp ce schimbarea introduce necunoscute. Ce se întâmplă dacă nu reușesc? Dacă ceilalți mă judecă? Dacă pierd ceea ce am construit?
Uneori, nici măcar nu formulăm aceste întrebări. Găsim doar argumente foarte convingătoare pentru a amâna: „Nu este momentul potrivit”, „Mai aștept puțin”, „Poate la anul”. Iar anul viitor are prostul obicei de a veni cu propriile motive de amânare.
Desigur, uneori așteptarea este o alegere înțeleaptă. Nu orice nemulțumire cere o schimbare imediată. Întrebarea utilă este alta:
Rămân aici pentru că aleg conștient să rămân sau pentru că mă tem de ceea ce nu cunosc?
Între familiaritate și creștere există un spațiu de învățare
În coaching și educație întâlnim modele care descriu zona de confort, zona de învățare, zona de creștere și zona de panică. Sunt metafore utile pentru reflecție, nu hărți științifice exacte ale funcționării psihicului.
Zona de familiaritate este spațiul în care știm cum funcționează lucrurile. Avem rutine, experiență și un sentiment de control. Poate fi un loc în care ne simțim bine, dar și unul în care continuăm să facem lucruri care nu ne mai aduc satisfacție.
Zona de învățare apare atunci când încercăm ceva nou, suficient de provocator încât să ne solicite, dar nu atât de dificil încât să ne copleșească. Greșim, ajustăm, exersăm și progresăm.
Zona de creștere reprezintă ceea ce construim prin experiențele de învățare: abilități noi, autonomie, încredere și perspective diferite asupra propriei persoane.
Zona de panică apare atunci când cerințele unei situații depășesc cu mult resursele pe care simțim că le avem. Stresul intens poate îngreuna concentrarea, luarea deciziilor și învățarea.
Aici apare o nuanță importantă: nu orice disconfort este periculos, dar nici orice experiență dificilă nu produce creștere. Uneori, cel mai bun pas înainte este unul mai mic. Alteori, avem nevoie de sprijin sau pur și simplu de o pauză.
Cum arată toate acestea în viața reală?
Să revenim la femeia care își dorește să schimbe locul de muncă. O demisie fără un plan i-ar putea provoca un stres considerabil, mai ales dacă are responsabilități financiare sau familiale. Dar poate începe prin a-și actualiza CV-ul, a discuta cu cineva dintr-un domeniu care o interesează sau a participa la un interviu fără obligația de a accepta oferta. Fiecare experiență îi oferă informații și îi arată că poate explora o schimbare fără să își răstoarne viața într-o singură zi.
Pentru un adolescent, un pas în zona de învățare ar putea însemna să ridice mâna la clasă, chiar dacă nu este sigur de răspuns. Pentru cineva care evită conflictele, ar putea însemna să spună: „Nu sunt de acord”. Iar pentru o persoană care își dorește prieteni noi, să inițieze o conversație cu cineva necunoscut.
Nu sunt gesturi spectaculoase. Nici nu trebuie să fie. Creșterea nu se măsoară în cât de dramatic ne schimbăm viața, ci și în câte posibilități noi începem să avem.
Dar dacă nu reușesc?
Este o întrebare firească. Și merită un răspuns mai bun decât „Crede în tine și totul va fi bine”. Pentru că uneori nu reușim. Un interviu poate merge prost, o conversație dificilă poate avea un rezultat neplăcut, un proiect poate eșua.
Putem învăța din aceste experiențe, dar nu trebuie să căutăm cu orice preț o lecție în fiecare eșec. Uneori, dezamăgirea este pur și simplu dezamăgire. Important este să nu confundăm rezultatul unei încercări cu valoarea noastră ca oameni.
Faptul că un lucru nu mi-a ieșit nu înseamnă că sunt incapabil.
Un exercițiu de coaching: cât de confortabilă este zona ta de confort?
Gândește-te la un domeniu al vieții tale în care simți că ai rămas pe loc: carieră, relații, școală sau o decizie pe care o amâni. Răspunde, fără să te grăbești, la cinci întrebări:
- Ce îmi este familiar în această situație, chiar dacă nu îmi face bine?
- Ce câștig rămânând aici și ce pierd?
- De ce mă tem, concret, dacă aș face o schimbare?
- Care ar fi cel mai mic pas prin care aș putea explora o alternativă?
- De ce resurse sau de al cui sprijin aș avea nevoie?
Nu trebuie să iei o decizie imediat. Poate vei descoperi că vrei să schimbi ceva sau că ai motive întemeiate să rămâi unde ești. Scopul este să înțelegi mai bine ce te ține pe loc și ce opțiuni ai.
Poate că nu trebuie să ieșim din zona de confort
Poate că trebuie, mai întâi, să observăm dacă suntem într-adevăr confortabili acolo. Să ne întrebăm dacă rutina ne oferă stabilitate sau dacă a devenit o formă de evitare.
Avem nevoie de siguranță, predictibilitate și odihnă. Dar avem nevoie și de libertatea de a nu rămâne pentru totdeauna în locuri, roluri sau comportamente doar pentru că ne sunt cunoscute.
Poate că întrebarea nu este „Cum ies din zona mea de confort?”, ci:
„Ce aș alege dacă familiaritatea nu ar fi singurul meu criteriu de siguranță?”
Dacă vrei să separi ce depinde de tine de ce nu depinde, folosește Cercul de control.
Dacă te-ai regăsit în vreuna dintre aceste situații și vrei să privești mai de aproape ce te ține pe loc, putem începe cu o ședință de cunoaștere. Este gratuită, durează aproximativ 30 de minute și nu presupune nicio obligație de a continua.
Programează o ședință gratuită
30 de minute, online, fără nicio obligație, doar o conversație despre ce urmează pentru tine.
Dacă te-a atins ceva din ce ai citit, scrie-mi. Mi-ar plăcea să te cunosc.
Resurse pentru aprofundare
- Kahneman, D., Knetsch, J. L. & Thaler, R. H. (1991). Anomalies: The Endowment Effect, Loss Aversion, and Status Quo Bias. Journal of Economic Perspectives. Articolul original.
- Yerkes, R. M. & Dodson, J. D. (1908). The Relation of Strength of Stimulus to Rapidity of Habit-Formation. Studiu clasic despre relația dintre stimulare și învățare, realizat pe animale. Articolul original.
- American Psychological Association. Zone of Proximal Development. Concept asociat lui Lev Vygotsky, despre învățare și rolul sprijinului în dezvoltarea abilităților. APA Dictionary of Psychology.