Tipare comportamentale
De ce reacționăm pe pilot automat?
Publicat pe
Ți-ai spus vreodată că nu mai faci un lucru sau că nu mai repeți un comportament, iar data viitoare fix la fel ai procedat?
Ai spus din nou „da”, deși voiai să spui „nu”? Ai evitat o conversație dificilă cu adolescentul tău? Ai amânat ceva important sau ai încercat să controlezi fiecare detaliu? Sau poate ai reacționat mult mai puternic decât ți-ai fi dorit?
De ce repetăm comportamente despre care știm că nu ne ajută?
Un posibil răspuns se află în tiparele noastre emoționale și comportamentale.
Ce este un tipar?
Creierul nostru folosește scurtături. În situații de stres, incertitudine sau conflict, apelăm adesea la moduri de a gândi, simți și reacționa pe care le-am mai folosit. Unele s-au format devreme, altele au apărut mai târziu, prin experiențele și relațiile noastre. Repetate suficient, aceste comportamente devin aproape automate.
Și atunci putem ajunge să confundăm reacția cu identitatea:
„Sunt o persoană furioasă.”
„Nu sunt în stare să spun nu.”
„Fug de conflicte.”
„Trebuie să controlez tot.”
Dar poate că nu ești reacția ta.
Poate că furia apare uneori pentru a proteja ceva vulnerabil. Poate că evitarea apare când posibilitatea eșecului devine greu de tolerat. Poate că nevoia de control crește atunci când incertitudinea ne sperie.
Nu sunt explicații universale. Sunt ipoteze pe care merită să le explorăm.
Cum funcționează un tipar?
Simplificat, putem privi lucrurile așa:
Declanșator → Interpretare → Emoție → Reacție
Trimiți un mesaj important și persoana nu răspunde. Faptul este simplu: nu ai primit încă un răspuns. Interpretarea poate fi: „Am spus ceva greșit.” Apare neliniștea și mai trimiți un mesaj. Altcineva poate interpreta aceeași situație: „Mă ignoră.” Se enervează și decide să nu mai răspundă nici el. Același declanșator. Reacții diferite.
De aceea, întrebarea interesantă nu este doar „Ce fac?”, ci: „Ce se întâmplă în mine chiar înainte să fac asta?”
Acolo începe decodarea tiparului.
Patru tipare pe care poate le recunoști
„Spun da, deși vreau să spun nu”
Accepți, ajuți, preiei încă ceva, eviți să dezamăgești. Uneori este generozitate. Alteori poate exista în spate teama de respingere sau nevoia de aprobare. Dacă te regăsești aici, am scris mai pe larg despre de ce spunem da când vrem să spunem nu.
Întrebare: Ce cred că s-ar întâmpla dacă aș spune nu?
„Mai bine nu încerc decât să eșuez”
Mai ai nevoie de timp. Mai trebuie să te pregătești. Mai aștepți momentul potrivit. Uneori ceea ce numim procrastinare poate ascunde teama de eșec sau de evaluarea celorlalți.
Întrebare: Ce risc emoțional evit atunci când amân?
„Trebuie să iasă perfect”
Mai verifici o dată. Mai corectezi ceva. „Destul de bine” nu pare niciodată suficient. Problema apare atunci când o greșeală nu mai înseamnă doar „am greșit”, ci începe să însemne „nu sunt suficient de bun”.
Întrebare: Ce ar însemna despre mine dacă nu ar ieși perfect?
„Dacă nu controlez eu, lucrurile vor merge prost”
Planifici, verifici, anticipezi. Controlul ne poate oferi senzația de siguranță. Dar devine obositor atunci când încercăm să eliminăm orice urmă de incertitudine.
Întrebare: Ce mi-e teamă că s-ar întâmpla dacă aș lăsa puțin controlul?
Cum începi să schimbi un tipar?
Nu funcționează neapărat decizia „de mâine nu mai fac asta”.
Mai întâi, observă. Când apare o reacție familiară, încearcă să te întrebi:
- Ce s-a întâmplat concret?
- Ce mi-am spus despre ceea ce s-a întâmplat?
- Ce am simțit?
- Ce am avut imediat impulsul să fac?
- Ce încerc să evit, să obțin sau să protejez?
Și apoi:
- Ce aș putea face puțin diferit de data aceasta?
Schimbarea nu trebuie să fie spectaculoasă.
Dacă spui întotdeauna „da”, primul pas poate fi: „Mă gândesc și îți răspund.” Dacă eviți conversațiile dificile, poate fi: „Îmi este greu să vorbesc despre asta, dar vreau să încerc.” Dacă vrei să controlezi totul, poate fi să lași un singur lucru în mâna altcuiva.
Un tipar începe să se schimbe atunci când între impuls și reacție apare o alegere.
Unde intervine coachingul?
În coaching, întrebarea nu este doar „Ce vrei?”.
Uneori întrebarea mai importantă este: „Ce se întâmplă între ceea ce spui că vrei și ceea ce faci în mod repetat?”
Coachul nu îți spune cine ești și nici ce „problemă” ai. Te poate ajuta însă să observi ceea ce, din interiorul propriilor automatisme, este uneori greu de văzut: o convingere, o teamă, o regulă veche, un comportament care cândva poate te-a protejat, dar astăzi te limitează. (Dacă vrei să vezi mai clar ce înseamnă o relație de coaching, am scris despre ce e coaching-ul și ce nu e.)
Iar data viitoare când te surprinzi spunând: „Iar fac asta…”, încearcă să nu pui punct.
Continuă:
„Iar fac asta. Ce se întâmplă în mine chiar acum?”
Uneori, exact de acolo începe schimbarea.
Dacă vrei să privești mai atent gândurile din spatele unui tipar, încearcă instrumentul gratuit Credințe limitative.
Dacă ți-ai recunoscut un tipar și vrei să îl privești mai de aproape, putem începe cu o ședință de cunoaștere. Este gratuită, durează aproximativ 30 de minute și nu presupune nicio obligație de a continua.
Programează o ședință gratuită
30 de minute, online, fără nicio obligație, doar o conversație despre ce urmează pentru tine.
Dacă te-a atins ceva din ce ai citit, scrie-mi. Mi-ar plăcea să te cunosc.