← Blog

Cum alegi un coach? 7 întrebări care contează înainte să spui da

Publicat pe

Un spațiu cald de coaching: două fotolii moi, o măsuță de lemn deschis la culoare, plante și lumină blândă, gândit pentru o conversație sigură.

Nu orice coach este coachul potrivit pentru tine. Și spun asta inclusiv despre mine 🙂.

Pot avea pregătirea potrivită, experiență și un mod de lucru care funcționează foarte bine pentru alți oameni și, cu toate acestea, să nu fiu persoana potrivită pentru tine. De ce? În coaching nu alegi doar o metodă. Alegi omul în fața căruia vei spune, poate, lucruri pe care încă nu ai reușit să ți le spui foarte clar nici ție.

De aceea, înainte să alegi un coach, exercită-ți curiozitatea. Întreabă, observă. La urma urmei, cel mai important lucru este să vezi cum te simți în conversația cu omul din fața ta.

Iată șapte întrebări care te pot ajuta.

1. Ce formare de coaching ai?

Ai tot dreptul să întrebi. Lasă diplomele, ideea e să înțelegi ce se află în spatele felului în care lucrează acel om.

Unde s-a format? Ce tip de coaching practică? Cum continuă să se pregătească?

Un coach bine pregătit ar trebui să poată răspunde simplu și deschis la aceste întrebări.

2. Cum lucrezi?

Doi coachi cu pregătiri asemănătoare pot lucra foarte diferit. Întreabă cum arată o ședință, de unde pornește conversația, dacă trebuie să vii cu un obiectiv clar sau ce se întâmplă atunci când nu știi încă exact ce vrei.

Ascultă răspunsul și întreabă-te: mi se potrivește felul acesta de a lucra? Dacă vrei, poți citi și cum se desfășoară o ședință de coaching online.

3. Ai mai lucrat cu teme ca a mea?

Poate ai de luat o decizie. Poate vrei să schimbi ceva în viața profesională, în relațiile tale sau în felul în care te raportezi la tine. Sau poate nu știi încă ce trebuie schimbat. Știi doar că nu mai vrei să rămâi blocat în povestea ta.

Coachul nu trebuie să fi trăit aceeași experiență ca tine, însă e important să știe dacă poate lucra responsabil cu ceea ce aduci tu în conversație.

4. Unde se termină coachingul?

Îmi place întrebarea aceasta mai mult decât „Care sunt limitele coachingului?”.

Pentru că există o limită.

Uneori ai nevoie de coaching. Alteori de psihoterapie, consiliere, sprijin medical sau de un alt specialist.

Poți întreba foarte simplu: „Există situații în care mi-ai spune că nu coachingul este ceea ce am nevoie acum?” Un coach bun nu trebuie să poată face tot. Trebuie să știe și când să spună: aici nu mai este rolul meu. (Dacă vrei să vezi mai clar unde încep și unde se opresc lucrurile, am scris despre ce e coaching-ul și ce nu e.)

5. Ce se întâmplă cu lucrurile pe care ți le spun?

În coaching vei putea ajunge la lucruri foarte personale, poate chiar la lucruri pe care nu te așteptai să le aduci în conversație.

De aceea, întreabă despre confidențialitate. Despre cum sunt păstrate informațiile și despre situațiile în care confidențialitatea poate avea limite. Ca să poți fi sincer, ai nevoie să știi că spațiul în care vorbești este unul sigur.

6. Ce îmi promiți?

Întrebarea poate suna puțin provocator. Tocmai de aceea îmi place.

Un coach îți poate spune cum lucrează și ce își asumă în relația cu tine. Nu îți poate promite că în șase ședințe îți vei schimba viața, că vei lua decizia „corectă” sau că vei obține un anumit rezultat.

În coaching, rezultatul nu aparține doar coachului.

Un coach nu îți poate promite unde vei ajunge. Îți poate promite însă că va fi alături de tine în proces, cu atenție, curiozitate și fără să decidă în locul tău.

7. Există chimie între noi?

Poate că aceasta este întrebarea pe care nu o poți pune direct coachului. Dar ți-o poți pune ție.

Cum te simți în conversația cu omul din fața ta? Poți spune „nu știu”? Poți să nu fii de acord? Poți spune ceva fără să îl formulezi perfect? Te simți ascultat sau analizat? Simți curiozitate sau judecată?

Chimia nu înseamnă că trebuie să îți placă tot ce spune coachul.

Un coach te poate provoca. Uneori poate pune o întrebare care te incomodează sau te poate invita să privești exact spre lucrul pe care îl eviți. Dar chiar și atunci trebuie să existe suficientă încredere și siguranță încât să poți rămâne sincer.

Și apoi alegi

Sigur că e importantă formarea. Experiența. Sigur că trebuie respectate etica și limitele personale. Dar coachingul se întâmplă între doi oameni.

Poți întâlni un coach foarte bine pregătit care nu este potrivit pentru tine. Nu înseamnă că unul dintre voi are o problemă. Înseamnă doar că nu există potrivirea de care ai nevoie pentru a lucra bine împreună.

De aceea există ședința de cunoaștere.

Nu este doar ocazia coachului de a afla care este povestea ta. Este și ocazia ta să întrebi, să observi și să vezi cum te simți. Și nu trebuie să spui da la sfârșitul conversației.

Dacă vrei să vezi dacă există chimie între noi, putem începe cu o ședință de cunoaștere. Este gratuită, durează aproximativ 30 de minute și nu presupune nicio obligație de a continua.

Poți veni chiar și cu cele șapte întrebări. 🙂

Programează o ședință gratuită

30 de minute, online, fără nicio obligație, doar o conversație despre ce urmează pentru tine.

Dacă te-a atins ceva din ce ai citit, scrie-mi. Mi-ar plăcea să te cunosc.